Primul ghișeu poștal din România, dedicat comunității chineze

posta

Compania Națională Poșta Română a deschis, în luna iulie a acestui an, primul ghișeu poștal dedicat comunității chineze din România.Aceasta va avea acces la produsele și serviciile Poștei Române într-una dintre cele mai dinamice zone comerciale ale județului Ilfov — Doraly Expo Market, se arată într-un comunicat de presă emis de Poșta Română.

“Ideea deschiderii ghișeului Doraly a început să prindă contur în primăvara acestui an. Există o comunitate întreagă de cetățeni străini, în special chinezi, în zona comercială a județului Ilfov, care au nevoie de servicii poștale dintre cele mai diverse. Pe de o parte, consumatori cu diverse nevoi personale — în special pe zona de coletărie și transfer de bani — și, pe de altă parte, firme cu nevoi de business. Mizăm și pe faptul că avem servicii internaționale la tarife extrem de competitive și pe cifrele de trafic poștal România — China, care arată volume semnificative”, a declarat Alexandru Brătianu, șeful Departamentului de Marketing al Poștei Române.

În primul semestru al acestui an, prin Poșta Română s-au expediat, către China, aproximativ 9.850 de colete poștale, un volum cu 6% mai mare decât cel înregistrat în 2014 pe același segment. La sosirile din extern China, către România, s-a înregistrat un volum de aproape 1.000 de bucăți. În același interval, ieșirile de corespondență către China s-au ridicat la 1,5 tone, iar intrările — la 11 tone.

RegioNews.ro

Foto: posta-romana.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>